Metcalfa pruinosa a ajuns și la Iași?

Metcalfa pruinosa a ajuns și la Iași?

De câteva zile, în Iași, putem observa că diverse plante ornamentale, gardurile vii, trandafirii, lăstarii de viță de vie, lăstarii smochinului sunt acoperite de un puf alb, precum bumbacul. Sigur nu este vorba despre bumbac. Și curiozitatea nu se oprește aici.

La prima vedere, pare a fi Păduchele lânos (Eriosoma lanigerum), cunoscut tocmai prin faptul că produce așa-zisa lână. Dar, privind cu atenție plantele mele cu puf, mi-am dat seama că m-am înșelat. Larvele observate săreau precum puricii, fenomen care nu e specific la Păduchele lânos.

Dacă stau bine și mă gândesc, cu vreo trei săptămâni în urmă, am observat seara, în grădină, fluturi mici, maronii, care păreau că au ajuns la stadiul adult.

Căutând în literatura de specialitate, surpriza nu a fost una mică: e posibil ca Metcalfa pruinosa să fi ajuns și la Iași, și asta nu e bine deoarece face parte din categoria speciilor străine invazive, specii care ”reprezintă o ameninţare majoră la adresa biodiversităţii. [...] Consecinţele de natură ecologică, economică și socială ale răspândirii speciilor invazive pentru ţările UE sunt serioase și necesită un răspuns armonizat”, așa cum afirma domnul Stavros Dimas, Comisar UE pentru Mediu.

Metcalfa pruinosa, o specie de cicadă originară din estul Americii de nord, a fost identificată în Europa pentru prima dată în anul 1979, în Italia. Pe teritoriul României, acest dăunător a fost semnalat pentru prima dată în anul 2009, la Constanța și la Timișoara. Specie polifagă, Metcalfa pruinosa are ca plante gazdă peste două sute de specii, de la plante spontane la pomi fructiferi şi în special plante ornamentale.

Referitor la impactul economic al acestei specii, Metcalfa purinosa poate produce debilitarea plantelor afectate de diverşi factori (spre exemplu îngheţul tardiv), iar când atacul este masiv, poate distruge planta gazdă.

Această cicadă secretă o serie de substanţe dulci care favorizează dezvoltarea diverselor tipuri de fungi, creând şi disconfort estetic.

Căutând și un aspect pozitiv al apariției acestei specii, prin secrețiile dulci produse de larve, plantele atacate pot constitui surse melifere pentru albine..

Dacă se adeverește că dăunătorul semnalat în zona Copou din Iași este Metcalfa pruinosa, direcțiile specializate ale administrației publice locale sunt nevoite să aplice măsuri fitosanitare pentru limitarea atacului și combaterea dăunătorului. În lipsa acestor acțiuni, bazinul viticol Iași este în pericol iar pierderile economice ale producătorilor agricoli vor fi însemnate, nu numai anul acesta, ci și pe viitor.

 

Galerie foto: