Floarea din grădină

floarea din gradina

Profit aici de o poveste mai veche. Când am ajuns eu, orășean, să locuiesc la țară, am încercat să mă identific cu modul de viață țărănesc. Acela pe care vrem să-l bifăm cu toții și care, în vis, ne stârnește să-i gustăm pârjoalele, sarmalele, plăcintele, roșiile, să-i întindem hamacul, să-i bem apa rece de fântână și să-i așezăm foișorul.

Știam că știu multe despre acest stil de viață, crezând că literatura și ziarele mă pregătiseră îndeajuns pentru viitoarea mea integrare în viața țărănească. Ca Bouvard, ca Pecuchet, eram în zona aceea de siguranță în care știam că aveam să cuceresc viața, pământul, albinele, ritmul de creștere a pătrunjelului.

Dacă există ceva ușor pe lumea asta este vorba despre demonstrația că un orășean își dă cu lanțul de la fântână în față, că face confuzie între cucută și pătrunjel, că face ochii mari și enciclopedici la tehnologia de copilit roșiile sau daliile, că se miră că nu tot salcâmul face mere sau că teiul nu o specie de păr.

Faptul de a păși 13 kilometri dincolo de Iași nu e mult. Dar nu e nici puțin. Vii cu orașul în spate, știi că vei face, prima dată un foișor, o fântână, un beci, că păstrezi, ca rezervă, o bicicletă de legătură și ai impresia că totul va fi la fel ca la oraș.

Dacă e să vii cu astfel de gânduri, ai mari șanse ca, într-un sfârșit, să zâmbești până și tu față de ce ai crezut tu că e în gândurile tale.

Pământul este o tehnologie analogă pe care nu o vei pricepe deîndată. Și nu o vei pricepe nicidecum prin translație și adaptare. Nu e de ajuns faptul că vrei un foișor, mulți copaci, o cramă și o grămadă flori.

După ce am ajuns la țară, în vizită la bunii mei prieteni de acolo, am stat puțin de vorbă cu bunicul lor. Și i-am povestit ce flori am pus eu cu Sonia prin grădină: unele au ieșit, altele s-au încăpățânat să ne facă de rușine. Povesteam cu speranța că voi primi expertiză. Că voi avea parte măcar de confirmarea că florile se plantează cu rădăcina în jos. N-a fost să fie așa. Dar mi-a dat voie să-l fotografiez chiar în momentul în care mi-a spus: domnu’ Codrin, astea sunt florile mele.

E un moment de acum câțiva ani. Am mai scris eu vreo două rânduri despre el.

Acum mi-am amintit de această mică povestire pentru că, la Institutul Zane, unde lucrează orășeanul de mine (e pe ices.ro), am avut bucuria de a participa la o consultare țărănească în legătură cu suveranitatea alimentară, cu dreptul la alimentația tradițională, cu dreptul la tradiție, cu dreptul de a-ți dori o hrană sănătoasă.

S-au discutat multe. Diferența dintre produsele ecologice și cele tradiționale, relația dintre cercetare și comunitatea rurală, participarea unor ONG-uri importante din România la consultările pe politici și strategii europene, nevoia de a susține lanțurile scurte, vidurile de legislație pentru susținerea unei alimentații sigure și sănătoase, strategiile comunităților țărănești de dezvoltare a culturii alimentației sănătoase.

Nu s-a făcut pauză de cafea. S-a făcut pauză de dulceață, siropuri, salată de hribi, plăcinte, pâine de casă, gogoși.

Și așa mi-am adus aminte de povestea aceea mică, din poza de mai sus, în care, nemulțumitul de mine tot la roșii se gândea.

Printre oaspeți, din ce am reușit eu să identific, la întâlnire, au participat: Raluca Dan și Ramona Duminicioiu (de la Eco Ruralis), Adina si Paul Bordei (de la Dor de Verde), Stela Zămoiu şi Vali Cucu (producători de seminţe ţărăneşti şi legume tradiţionale), Ana Elena Gheorghică şi Alexandru Bodnar (de la Mai Bine şi Cuib), Ioan Creţu (GAL Valea Racovei, Vaslui), Genoveva Cojocaru (Prodsor România Oţeleni), Stoica Loredana (Siropuri si dulceturi din Bucovina), Valentin Mihai Bohatereț, Ioan Sebastian Brumă, Lucian Tanasă, Sebastian Doboș și Codrin Dinu Vasiliu (ICES „Gh. Zane”).

Doamna Stoica Loredana ne-a asigurat pauza aceea care nu a fost de cafea.

Galerie foto: